Ce fel de parinti vrem sa fim?

Pentru ca foarte multi parinti ne-au adresat intrebarea “Ce fel de parinti este bine sa fim pentru dezvoltarea armonioasa si benefica a copiilor nostri”, am apelat la Psih. Lidia Gheorghe – Psihoterapeut, Educator Prenatal, Trainer cursuri parenting – si am rugat-o sa ne raspunda.

Iata ce am aflat:

“Suntem parinti de secolul XXI: secolul supervitezei, supertehnologizarii si superinformatizarii. Tot ce am primit ca model de crestere a copilului de la proprii parinti pare ca nu se mai potriveste, sau nu mai acceptam ca fiind valabil si pentru supercopilul nostru.

Transformarile stilului de viata modern, rapide si naucitoare, au adus in general avantaje binevenite, insa si efecte daunatoare pe termen lung, vizibile mai ales in relatiile familiale.

Iar daca rolul mamei si al tatalui s-a schimbat de-a lungul timpului, copiii au ramas fundamental aceleasi fiinte mici si vulnerabile, asa cum au fost mereu, iar nevoile lor esentiale pentru a creste sanatosi, senini si echilibrati, au ramas aceleasi.

Dar ce le trebuie copiilor, se intreaba in consecinta parintii?

Dincolo de determinarea genetica, responsabila de configuratia corpului si creierului, devenirea copiilor este influentata in cea mai mare parte de calitatea ingrijirii si stimularii pe care le primesc de-a lungul copilariei, incepand cu perioada intrauterina si continuand pana la adolescenta.

Parintii, si mai apoi mediul extrafamilial, sunt responsabili de maximizarea potentialului innascut al copilului. Ei au rolul de a cultiva si intari aptitudinile si capacitatile proprii micutului lor, de a cladi un sentiment puternic al valorii personale si unicitatii.

Aceasta presupune ca, inca de la decizia de a aduce pe lume un copil, sa constientizam ca el este o fiinta aparte, cu un temperament propriu, cu nevoi, aptitudini si interese diferite; ca va avea un drum pe care il va alege singur, in functie de ce va simti ca i se potriveste.

O misiune dificila, mai ales daca noi insine, ca si copii, nu am fost respectati ca fiinte autonome, cu personalitate si nevoi proprii si am fost calauziti, uneori in forta, pentru a implini idealurile si planurile de viata ale propriilor parinti.

Pretul platit de viitorul adult va fi un sentiment persistent de insatisfactie personala, depresii neconstientizate ori accese de furie necontrolata, esecuri relationale si profesionale, dificultati in asumarea rolului de parinte.

Dar noi cu totii vrem sa avem copii frumosi, destepti si echilibrati care vor deveni mai tarziu adulti impliniti, increzatori si responsabili.

De unde sa incepem, ce trebuie sa urmarim?

Exista acum o serie voluminoasa de studii care ne recomanda sa adoptam un stil parental in care sa combinam afectiunea cu fermitatea, pentru a creste copii sanatosi si rezistenti fizic si emotional. Ce inseamna aceasta? Un parinte afectuos este cel care acorda copiilor sai in primul rand timp, iubire si atentie, ii asculta si tine cont de sentimentele si opiniile lor, ii ajuta sa capete incredere in ei insisi. El este ferm atunci cand stabileste limite clare de comportament, traduce aceste limite in reguli si rutina pentru intreaga familie si persevereaza ca ele sa fie indeplinite.

Beneficiile unui astfel de stil parental sunt:

  •      o incredere crescuta a copilului in el insusi (capital esential pentru reusita in viata),
  •      incredere si confort emotional in relatia cu ceilalti,
  •      capacitatea de a se autodisciplina, de a se adapta regulilor sociale sau scolare,
  •      autonomie crescuta.

In modelul traditional al educatiei, parintii de obicei isi imparteau rolurile, mama fiind cea care oferea preponderent afectivitate, iar tatal era responsabil cu autoritatea si respectarea regulilor. Aceasta impartire a rolurilor este un model dezechilibrat, inechitabil si pagubos, creand tensiuni intre parinti, cat si in relatia parinte-copil. Un astfel de model poate duce la crearea unor prejudecati legate de gen – femeile sunt afectuoase iar barbatii duri – prejudecati pe care copilul devenit adult le poate perpetua.

De asemenea, mediul familial este perceput nesigur, instabil, cu reguli variabile in functie de persoana, ceea ce predispune la minciuna, opozitionism si acte de rebeliune.

Unii copii se pot simti neiubiti de parintele autoritar, fapt cele afecteaza stima de sine si increderea in ceilalti.

Pe de alta parte, parintele care trebuie sa impuna mereu regulile se poate simti frustrat de lipsa de apropiere si afectiune a propriului copil. Functionarea intregului sistem familial poate fi afectata, constituindu-se coalitii, tensiuni si conflicte perpetue.”



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>